Nasterea Maiei. Divin! Mulțumesc!

Nasterea Maiei. Divin! Mulțumesc!

“Naşterea unui copil este un compliment al Divinităţii.”

Ziua complimentului : Sâmbătă – 18.11.2017

Cum sa descriu aceasta zi? Minunata? Magica?  Unica? Implinitoare? Binecuvântata?

Parca a venit o  zâna și a fluturat bagheta magica cu praf de stele. Cu multa emoție. Cu iubire. Cu lacrimi de bucurie. Profunzime. Pur și simplu mi se tăia respirația de fericire.

Îngerașul meu.

 

O zi de toamna. Sâmbătă. Zi cu luna noua. Ploua. Dar înainte, va povestesc cum a fost programată ziua de pozat burtica.

Eram pregătită pentru ședința foto cu burtica.

Aveam 39 de săptămâni. Pozarea era plănuită cu câteva zile înainte. Discuția telefonică cu fotograful, bunul meu prieten Adi Stocoviciu a fost cam așa:

“Bai nene, ai de gând sa vii sa îmi pozezi burta? Altfel Maia nu se naște pana nu o sa fie pozată și in burtica!

Cum sa nu mai nene! zise Adi.

Pai haiiii! Ce mai aștepți?

Bine! Sâmbătă după-amiaza este ok pentru tine?

Da! Te aștept. Ca după se naște Maia.”

Te iubesc! Mereu.

Scurt și la obiect.

Este sâmbătă. O frumoasa zi de toamna ploioasa.

Eram singura acasă.  Așezată pe canapea. Muzica liniștitoare pe fundal.  Program de bătrânica :))). Glumesc.  Totul se petrecea in jurul orei 13:30 – 14:00.

Il asteptam pe Adi. Și pe sotul meu. Acceptase sa facă poze cu “oul Kinder”.

Ma pregăteam cu toate “motoarele” pentru ședința foto.

Eram așa de “Zen” încât niciun cutremur nu ma misca din starea mea.

Deodata m-am simțit uda sub fund. Mult. In gândul meu : “ Opa, cred ca se întâmpla.” Și am zâmbit. Am inspirat și expirat calm. Mi-am spus : “Calm Gina, nu te panica, totul va fi bine.”

M-am ridicat, m-am dus in bucătărie și am pus apa la fiert. Aveam nevoie de un ceai de mușețel :))).

Apoi am fugit la baie. Ca melcul. Evident.

Da! Și m-am convins încă o data ca Maia vrea la mami in brațe.

Am luat telefonul sa îl sun pe Adi. Sa îl întreb pe unde e. Și ca urma sa nasc.

Normal ca el s-a panicat. Și nu știa dacă mai vroiam sa fac poze. I-am zis : “ Ai înnebunit? Vino sa facem pozele!!! Ma simt perfect. “

Ma suna și sotul. Oare de ce? A simțit ce mi s-a întâmplat. Telepatia asta. ❤️

Bun. A ajuns Adi (agitat). Și viitorul tata (fericit). Hai sa trecem la treaba.

 

Travaliu alături de el.

 

Next level. Pozele au durat doua ore și jumătate.

Era timpul sa îl anunț pe doctor ca urma sa nasc.

”Știți,  s-a întâmplat următoarea chestie… bla  bla bla.

-Va doare ceva doamna Maican?

– Nu.

– Vreți sa veniți la spital acum  sau sa mai stați acasă pana încep durerile?

– As mai sta acasă pana simt durerile. :)))

– Ok, doamna Maican.”

Am ajuns la spital. Spital de stat. Maternitatea Filantropia. Cam in jurul orei 17:00-17:30.

In camera de garda era un medic specialist și o asistenta. Momentan asteptam pe hol. Aveau o pacienta.

Dupa 30-45 minute am intrat sa ma vadă. Aveam dilatație 2 cm. Semn ca ma pregăteam pentru internare.  Simteam inima cum îmi bătea mai tare.

Eram pregătită sa intru in camera de travaliu. Aveam geanta pregătită pentru înainte/după.

Apa, uleiuri esențiale pentru masaj, telefonul cu muzica liniștitoare. Și sotul alături.  Tot.

Simteam contracțiile. Puternic. Profunde. Orgasmice. ( A nu se înțelege greșit!) Era un moment înălțător. Dumnezeu ne-a creat in acest fel! Sa fim purtătoare de viața! Uimitor!

Durerile îmi erau îndulcite cu masaj la spate. Ma plimbam prin sala. Râdeam cu Gabriel. Făceam poze. Etc.

Și am avut noroc de o moașa minunata. Se pricepea mai bine decât Gabi,  la masaj in momentele acelea.

Ii mulțumesc pe aceasta cale Florentinei Gheorghiu.  I-am dat puțin de lucru.

Ușor, usor se indeseau contracțiile. Asistentele  încercau sa ma păcălească cu medicamente.

Asta e partea cea mai importantă a procesului nașterii naturale. De la bun început mi-am spus ca voi naște 100% natural. Pentru ca așa mi s-a părut firesc.

Asa ca, nici măcar durerile nu mi-au “îmblânzit” decizia. Cu atât mai puțin asistentele care aproape ca vroiau sa ma oblige sa îmi puna branula. :))). No fucking way!

 

In sfârșit ne apropiam de momentul nostru. Venise și domnul doctor Valentin Varlas. Aveam dilatație 10.

Îmi pierdeam concentrarea. El ma ținea de mâna. Era asistentul meu și al domnului doctor. Ii auzeam doar lui vocea. I-am urmat instrucțiunile pana am auzit-o pe micuța Maia. Ora nașterii: 21:28. Ce fericire! Îmi tineam îngerașul in brațe. O tineam pe piept. Ii vorbeam. Am pus-o la sân.

 

De la nasterea ei a rămas lângă mine. Puiul mamii!  Bine ai venit!

 

A fost alături de mine tot timpul. Mulțumesc, bărbatul meu curajos!

 

Gata. Se încheie povestea! Sper ca ați simțit  fiecare emoție transmisă de mine.

Concluzia:  Căutați informații despre nasterea naturala. Pentru ca se poate. Însă doar dacă va doriți și credeți in voi. Și bineînțeles dacă nu intervin alte probleme medicale.

O recomand pe Ditta Depner. 

Va imbratisez !

 

Lasă un răspuns